Familia Ciausu de la Gura Raului

Salutare, oameni buni!

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, in Marginimea Sibiului se trăieşte o poveste. 🙂 Suntem o familie de bucuresteni, la origine – Cosmina, Mihai, cei trei copii, doi catei si doua pisici – gureni in toata regula acum. 🙂

Povestea noastra a inceput acum trei ani de zile, cand satui de traiul urban bucurestean, ne-am hotarat sa riscam tot ce aveam pe o mutare intr-o zona de care eram indragostiti – a fost una din cele mai importante decizii din viata noastra. Si uite asa, ne-am luat inima in dinti, cei trei copii, catei, o pisica si am trecut muntii. Unde? In satul care ne-a fermecat: Gura Raului din judetul Sibiu.

Inimile noastre, a mea si a sotului meu, bateau in aceeasi directie, tanjeau dupa aceleasi lucruri: natura, liniste, pamant, iarba, padure, libertate. Nu aveam planuri, nu stiam ce vom face nici cum vom trai, aveam doar Vise. Cand am ajuns in Gura Raului, intr-o seara de 15 februarie, am stiut ca sunt acasa. Acel acasa dupa care tanjeam. ‘Mi-amintesc si acum ca primul lucru care ne-a taiat respiratia cand am ajuns a fost linistea si cerul plin de stele.

Aici, pe lângă aerul curat, nopțile înstelate, liniștea reconfortantă, am descoperit că munca îl înnobilează pe om, dacă o faci cu plăcere şi dăruire, în tihnă şi nu pentru a obţine cât mai mult profit. Primul an a fost greu dar si plin de invataminte. In acest timp am cunoscut sateni, si printre ei tarani autentici, am cunoscut modul lor de viata.

Asa am reusit sa imi descopar ce vreau sa fac. Intr-o dimineata, la un ceaun aranjat bine pe un foc de lemne, cu o reteta scrisa pe un colt de hartie, am pus laptele de la vecina mea la fiert.
Cu rabdare am adaugat zahar si am asteptat vreo cateva ore bune, sa vad cum laptele scade, se inchide la culoare si se transforma intr-o crema groasa si gustoasa, cum numai in povesti mai auzi. M-am hotarat sa devin Dulcetareasa! 🙂

Ne-am lansat într-o „afacere” dulce: valorificăm, prin fierbere, fructele culese din livada proprie și din pădurile din împrejurimi. Imbinam retete vechi, cu mirodenii noi. Certificatul de producător şi atestarea de la DSV, le-am obţinut ca să sustinem garanţia calităţii produselor noastre. Dulceţurile conţin între 67- 73% fructe, între 27 – 33 % zahăr, condimente dacă e cazul si  nu conţin aditivi, pectină chimică, coloranţi sau alte minunatii de nu stii sa le citesti pe eticheta :). Le pregatim pe toate în oale de inox magnetice cu fund triplu, pe foc de lemne la un cuptor cu plită, construit special pentru acest lucru. De aceea, dulceţurile au un gust profund accentuat, diferit de al celor din comerţ. Termenul de garanţie este de de 1-2 ani, iar după deschidere se păstrează la frigider. Am ales ca ceea ce ne defineste in ceea ce facem, motto-ul nostru sa fie: bunatati facute de oameni, nu masini.

In acesti patru ani am întâmpinat multe greutăți, am avut multe satisfacții, am învățat să îmi simplific viața și să mă bucur de tot ceea ce îmi aduce ea. Am învățat să muncesc fizic și să mă bucur de ceea ce fac, am învățat că dacă sunt obosită, trebuie să mă odihnesc, nu să renunț. Și uite așa încet, ardelenește, am învățat să gust viața, învârtind încet și molcom la dulceața mea, ca și cum nimic nu ar exista în afară de sfârâitul lemnelor și vântul ce se aude cum coboară pe horn în sobă. In final sper, ca prin cutiile cumparate de la noi , sa putem sa impartasim cu voi, satisfactia ce ti-o aduc, lucrurile simple in viata, este cheia catre lucrurile cu adevarat importante.

O zi dulce va doresc si va asteptam cu drag sa gustati din bunatatile din „Camara cu Delicatese”,

Această prezentare necesită JavaScript.

Cosmina si intreaga familie