Buna ziua.
Suntem familia Butyka formata din Istvan (48 de ani), Eniko (48 de ani) si baiatul nostru Levente (24 de ani).
Ca si familia Gyurka cu care suntem veri primari si vecini, suntem mandri hostezeni clujeni si ne cultivam legumele si zarzavaturile pe cele 2 ha de pamant aflat in Valea Fanatelor. Suntem mandri sa putem continua traditia de hostezeni mostenita de la parintii nostri si sa tinem vie amintirea acestei traditii. Hostezenii sunt agricultori legendari ai Clujului – intotdeauna au avut marfa proaspata si de calitate ( legume si zarzavaturi, vin, lapte si bine inteles varza murata dupa o reteta traditionala), au stiut sa isi ingrijeasca pamantul si au fost respectati de-a lungul timpurilor.
Azi au mai ramas foarte putini agricultori hostezeni in Cluj – poate doar vreo 20 de familii daca nu si mai putin.
Suntem bucurosi sa va putem oferi hrana sanatoasa, cultivata si culeasa cu bucurie si mandrie.
Va asteptam cu drag sa ne vizitati si sa va aratam ceea ce facem.
Pofta buna