Camelia si Tiberiu de la Gornet

Salut!

Noi suntem Tiberiu si Camelia, tineri porniti intr-o calatorie pentru a regasi ceva ce aveam deja, casa si gradina parinteasca. Amandoi am copilarit la tara, am fost martori la muncile si stradania parintilor si a bunicilor de a ne hrani cu ce-i mai bun si mai curat.

Am crescut si usor ne-am indepartat de sat pentru a studia in orase. Tiberiu a studiat arhitectura si dragostea pentru constructiile din materiale naturale l-a dus spre gradinarit. Camelia studiaza horticultura. Dupa o lunga calatorie prin Romania, unde am facut impreuna voluntariat la diferiti oameni cu initiative frumoase ne-am hotarat sa ne intoarcem si sa facem ca visul nostru sa devina realitate in satul Gornet, in Judetul Prahova, la 25km de Ploiesti.

La poalele dealului, aici se afla caminul si gradina noastra – este locul unde a copilarit Tiberiu. Dorinta noastra de a duce o viata simpla, in echilibru cu noi insine si cu natura, s-a contopit cu ideea de a creste hrana. A luat nastere un vis in care legatura oamenilor cu lucrul pamantului, cresterea hranei si impartirea surplusului sunt puternic prezente. „Sphera pentru Terra” (sau Spatiul pentru Permacultura, Educatie Holistica si Arte pentru Regenerarea Terrei) este numele care l-am dat acestui vis si loc ce aduce impreuna intentiile si idealurile noastre. Ne dorim de asemenea sa facem o trecere in mentalitate de la agricultura industriala la una care nu vrea sa exploateze solul, ci sa ajute la regenerarea lui.

In gradina, ca si-n viata noastra, aplicam permacultura, care este un mod de a gandi si a planui punand pe primul loc grija fata de pamant si grija fata de oameni. Cultivam o parte din gradina intensiv, fara sapat sau arat. Intentionam in primul rand regenerarea solului si a biodiversitatii, care pentru noi este un factor decisiv in obtinerea recoltei. Folosim plante-suport care ajuta la polenizare si atrag insecte benefice. O alta parte din gradina o cultivam in sistem extensiv, aplicand doar lucrari de suprafata, tehnici de sapat superficial, fara a deranja viata din sol mai mult decat este nevoie. Cautam sa integram cat mai multe sisteme perene si plante care ne pot oferi recolte an de an si care necesita interventie minima.

Noi înșine mancam multe legume proaspete, pretuim diversitatea si ne dorim sa oferim mai departe acelasi lucru in diverse forme, culori, arome si nutrienti. Ne propunem sa aducem in cutia pe care v-o pregatim legumele de baza, bine-cunoscute in functie de sezon, totodata adaugand si ceva nou.

Această prezentare necesită JavaScript.

(un pic din 2021)

Această prezentare necesită JavaScript.

(un pic din 2020 in imagini)

Pentru noi Cutia Taranului inseamna mult mai mult decat a vinde mancare –  este un mod de a fi in comuniune, un mod de a construi relatii umane bazate pe incredere, un mod de a-i ajuta pe oamenii de la oras sa se conecteze cu natura prin intermediul hranei. Membrii care vor alege sa ni se alature in aceasta frumoasa calatorie, implicit ne vor sustine si in realizarea viziunii de a pune grija fata de pamant pe primul loc.

Va invitam sa va alaturati noua,

Camelia si Tiberiu