Sfarsitul acestei primaveri ne-a găsit mandri si satisfăcuți cu roadele muncii depuse în gradina noastra. Cateva culturi au fost intarziate sau pierdute din neatentie, din lipsa de experiența sau din cauze naturale însă învățăturile pe care le-am tras au fost cu mult mai prețioase. Invatam sa ne ghidam după ritmurile naturii în funcție de reușitele și eșecurile culturilor noastre pentru a naviga în aceasta aventura. Iar sezonul se anunta plin de roade.

După ce luna aprilie ne-a lăsat fără rezerve de apa de ploaie pentru irigat, sfarsitul lunii mai ne-a dat mai multă apă decât puteam spera, chiar mai mult decat unele plante aveau nevoie. Observam deja semne de boli legate de umiditatea excesiva din aer si sol la anumite plante ca ceapa de toamna, castraveți și dovlecei. Acest val de ploi ne-a prins pe nepregătite intrucat iazul de 9.000 l la care lucram acum doua saptamani s-a inundat înainte de terminare.

În perioada ploioasa limacsii au fost cei care ne-au pus cele mai mari probleme, inclusiv o specie de limax roșu care nu e nativă dar care adora rasadurile noastre autohtone. Multe plante ca fasolea, ardeiul, gulia și rosiile au fost incetinite din creștere din cauza ca si-au pierdut o parte din frunze. Stratul cu busuioc a fost luat cu asalt fiind preferat de melci. Veștile bune, conform unui studiu, sunt ca plantele atacate eliberează diverse substanțe pentru a se apara de pradatori și astfel devin mai nutritive și mai gustoase. Asta explica gustul inegalabil al legumelor organice țărănești. Am invatat ca orice invazie are un apogeu urmat de un declin pentru ca natura mereu tinde sa se auto echilibreze.

Am avut prima noastra recolta consistenta de sezon: mazarea verde. Iar a doua va fi ajunsa deja in cutiile membrilor noștri dragi la citirea acestor randuri. Patrunjelul, cele doua tipuri, de salată, ceapă verde si loboda arată minunat de bine și sunt numai bune de recoltat. Dovleceii au crescut foarte frumos iar dintre cele trei culori, zucchini black beauty au fost cei mai viguroși și ne vor oferi roadele lor în săptămâna ce urmează. Morcovii sunt și ei la fel de promitatori și vor fi recoltați treptat în diferite etape de dezvoltare. Vom avea morcovi în trei culori, mov, galben și portocaliu pentru diversitate și pentru stimularea apetitului vizual. Rosiile, castravetii și ardeii din solar cresc pe zi ce trece și promit sa recupereze repede după gerul din aprilie: primele fructe sunt deja formate și o mulțime de flori sunt polenizate în fiecare zi.




Plantam cate ceva aproape în fiecare zi iar unele culturi sunt deja la a treia serie. Cateva bunătăți viitoare pe care le-am plantat de curand printre picăturile de ploaie sunt fasolea verde, diverse tipuri de salata de vara, mash sau valeriana, ridichi albe de vară, praz, gulie și multe altele.

Nu mă pot abține sa nu laud avantajele unei grădini fără săpat cu poteci și straturi acoperite cu rumeguș și paie. Acest sistem oferă în primul rând o buna calitate a vieții gradinarului prin faptul ca nu luăm noroi nici pe incaltari nici pe legumele pe care le recoltam și ne permite sa lucram în grădina indiferent de umiditatea de afara.

Mangoldul este cultura care ne-a bucurat cel mai mult. A fost pornita devreme din rasad și a trecut peste toate greutățile climatice și naturale la care a fost supus în timp ce alte plante din jur au fost afectate. Aceasta leguma mai puțin prezentă în piețele din România a fost primită cu bucurie de membrii cutiei noastre. Chiar dacă pare puțin exotica, aceasta leguma se gătește exact ca frunza de spanac iar tulpinile carnoase aduc un plus de valoare într-un ghiveci de legume, la cuptor sau trase la tigaie. Noi îl apreciem foarte mult pentru gust și culoare și il folosim des. Avem o planta uriașă de mangold de 2 metri in solar de unde vom recolta semințe.

Mangoldul va arăta splendid în cutiile cu legume pentru prima livrare, alaturi de ceapa verde, salata, mararul, leusteanul, loboda, menta și mazărea.
Vedeti un pic din povestea Cameliei si lui Tiberiu aici si daca sunteti in Ploiesti puteti sa va alaturati cutiei lor cu Legume de pe Terra si sa primiti saptamanal toate minunatiile din gradina lor „Sphera de pe Terra„.