Impressions from 1st Cutia Taranului Community Meeting

What follows are my personal impressions. It IS NOT an official summary. It IS an invitation for other participants to add their impressions and reflections as comments to this post. Also I relied on my sometimes incomplete understanding of Romanian with some translation help that was available to me. Things may have gotten lost in understanding and translation.

On September 23rd (2018) we had a first community meeting. We invited producers and members (past and present) from Cluj to come together to an open conversation about Cutia Taranului. My wishes for this meeting were to meet face-to-face and get a direct sense for the members of Cutia Taranului (who we, as organizers, don’t get to meet) and to see if there is potential for connecting with a group of people who would be able to get more involved with the shaping of Cutia Taranului in the future.

The response to our invitation email was weak. Around 10 members showed interest, 7 said they would attend, only 3 showed up. In attendance were also four producer families and a couple of friends of the project. The meetings took up the full three hours we allocated to it.

We did a round of personal introductions and in doing so established „rounds” as a basic method of communications in the meeting. As the meeting progressed, especially when we reached a kind of tipping point in the conversation, it was challenging to hold a conversation in rounds.

We did a round of sharing what each person had on their mind (wishes, concerns, ideas, etc.) regarding Cutia Taranului. I gave, as an example,the subject of packaging (reducing the amount of throw-away plastic used in packaging). I explained that we (the Cutia Taranului administrators) neither have the resources to deal with all the potentially interesting and valuable subjects that come up. I also explained that we do not want Cutia Taranului to be a centralized echo-system: in this case where everyone looks to us to decide on what is important and to provide solutions. The point of this meeting was to see if it would be possible for participants in the echo system look to each-other: members to producers, producers to members, members to members. Despite emphasizing that packaging/plastic was just an example, others seemed to latch on to it.

Some subjects came up, including:

  • plastic in packaging
  • knowing in advance what is going to be in the box
  • allowing members to order customized boxes
  • members going away on vacation (especially in the summer time)
  • „skip a week” – enabling members to efficiently notify producers about being away.
  • including recipes in boxes

The conversation gravitated towards the issue of (lack of) flexibility of box content. This was because:

  1. There were so few members.
  2. The members that were present were relatively new to Cutia Taranului (a few months / weeks)
  3. Two of the three members wanted to talk about the lack of flexibility in selecting contents of boxes and expressed a wish to be able to order whatever they want.

In an attempt to embrace the circle as it was, I felt that  an underlying theme in the subjects that were coming up was relationship and the ripples that our wishes and choices send out into the world. When the circle came back around to me I tried to integrate my thoughts (in a spirit that I usually express also on the Cutia Taranului blog: the cost of choice, lover earth). That seemed to irritate one of the members (= a third of the members preset) and that irritation dominated the last third of the conversation.

We took a short break to ventilate the circle, to drink some water and to allow people to connect informally. When we came back from the break, I asked Andrei (one of the „friends of the project” in attendance, and a permaculture designer) to open the circle. He pointed out that in the previous rounds someone said (and no one contested) that there are three „stakeholders” in Cutia Taranului: producers, members and us (organizers). Andrei pointed out that there is a fourth entity: the larger ecosystem we all partake in. I don’t know how that comment was received by the people present, but for me it was in alignment with the wider subject of relationship I was speaking to: I believe we need to learn to be sensitive to implications that go beyond what directly seems to affect us in the short term.

I was grateful that we tried to make this meeting happen. I was grateful for the producers who made an effort to show up and expressed themselves. I was grateful for the members that showed up. I was disappointed that so few members showed up. I was tired at the end.

Some of my personal echoes from the meeting:

  • For now, I am personally not motivated to do this again (though everyone in the room, when asked in the circle, indicated they would like to meet again). For me, without more members, this format is not effective. Maybe producer-only meetings? Maybe member-only meetings?
  • I do not have a sense of how it may be possible to get more members involved? I realize people are busy; that food may not be as high a priority it is for them as it is for us; that it is OK for people to want food to be a non-issue in their lives . Maybe it is too soon to get members involved? Maybe we need to wait until an explicit wish appears from members to get involved?
  • I feel such a conversation, should it happen again, needs to be re-tuned. I realized that I am not really interested to hear what people want Cutia Taranului to be unless they want to be involved in creating it. There aren’t „free resources” available to respond to „requests” – we really cannot „take requests”. I do believe there is a possibility for more people to get involved and create more things together.
  • Learning to be together, to really listen, to speak clearly, to make choices together … this takes time and can only be learned together. That means that if one day we do come together, we need to be ready to give this process plenty of space and time to mature into something valuable and pleasant.

Meeting participants are welcome to add their meeting impressions and thoughts as comments to this post.

Impresii de la prima Intalnire a Comunitatii Cutia Taranului

Ceea ce urmeaza sunt impresiile mele personale. Acesta NU ESTE un rezumat oficial. ESTE o invitatie catre ceilalti participanti sa isi adauge impresiile si reflectiile personale ca si comentariu la aceasta postare. De asemenea, m-am bazat pe cunostintele mele de limba romana uneori insuficiente completate de ajutor in traduceri, unde a fost posibil. Unele puncte poate s-au pierdut la traducere sau intelegere.

Pe data de 23 Septembrie (2018) am avut prima intalnire a comunitatii noastre. Am invitat producatori si membrii (actuali sau fosti) din Cluj pentru a ne intalni si a conversa deschis despre Cutia Taranului. Dorintele mele de la aceasta intalnire au fost sa ne intalnim fata in fata si sa avem o conectare directa cu membrii Cutiei Taranului (pe care noi, organizatorii, nu reusim sa ii cunoastem) si sa vedem daca exista potential pentru conectarea cu un grup de oameni, care s-ar putea implica mai mult in conturarea Cutiei Taranului in viitor.

Raspunsul la invitatia noastra lansata pe email a fost slab. In jur de 10 membrii s-au aratat interesati, sapte au confirmat prezenta, doar trei au si fost prezenti. Prezente au fost, de asemenea, si patru familii de producatori si cativa prieteni ai proiectului. Intalnirea a avut loc pe parcursul a celor trei ore alocale.

Am inceput cu o runda de prezentari si am continuat in aceasta metoda a ”rundei” si pentru celalalte puncte de comunicare. Pe parcurs ce intalnirea a progresat, la momentul atingerii unor subiecte sensibile, a fost provocator sa pastram conversatia pe runde.

Am facut o runda in care fiecare a putut impartasi ceea ce il preocupa (dorinte, griji, idei, etc.) referitor la Cutia Taranului. Am oferit, ca exemplu, subiectul ambalajelor (reducerea cantitatii de pungi de plastic care se arunca). Am explicat ca noi, (administratorii Cutiei Taranului) nu dispunem de resursele necesare pentru a ne confrunta cu toate temele valoroase si interesante care pot aparea. De asemenea, am explicat ca nu dorim ca Cutia Taranului sa devina un ecosistem centralizat: in care toata lumea se asteapta de la noi sa decidem asupra a ceea ce este important si sa oferim solutii. Scopul acestei intalniri a fost sa descoperim daca ar fi posibil ca participanti la eco-sistem sa ne sprijinim unii pe altii: membrii pe producatori, producatorii pe membrii, membrii pe membrii. In ciuda faptului ca am subliniat ca tematica ambalajului a fost doar un exemplu, unii au ramas fixati pe subiect.

Subiectele ivite au inclus:

  • Plasticul in ambalare
  • A se sti in avans ce se va gasi in cutie
  • A se permite membrilor sa comande cutii personalizate
  • Membrii care sunt plecati in vacanta (mai ales pe perioada verii)
  • ”sari o saptamana” – permiterea ca membrii sa ii informeze in mod eficient pe producatori cand sunt plecati
  • Introducerea retetelor in cutii

Conversatia a deviat catre tematica (lipsei) flexibilitatii la continutul cutiei. Aceasta s-a datorat:

  1. Numarului redus de membrii
  2. Membrii prezenti au fost membrii relativ noi ai Cutiei Taranului (cateva luni / saptamani)
  3. Doi din cei trei membrii prezenti au dorit sa discute despre lipsa flexibilitatii in selectia continutului cutiei si si-au exprimat dorinta de a fi posibil sa comande ce isi doresc

In incercarea de a imbratisa ciclul in forma data, am simtit ca o tema fundamentala, care aparea in subiectele discutate, o reprezenta relatia si valurile pe care dorintele si deciziile noastre le trimiteau in lume. Cand ciclul s-a reintors la mine, am incercat sa imi integrez gandurile (in forma exprimata de mine, de asemenea, pe blogul Cutia Taranului: costul alegerii, Pamantul ca iubita). Asta pare sa fi iritat pe unul din membrii (= o treime a membrilor prezenti) si aceasta iritatie a dominat al treia parte a conversatiei.

Am luat o pauza pentru a permite ventilarea cercului, pentru a ne hidrata si pentru a da ocazia conectarii informale. La reintoarcerea din pauza l-am rugat pe Andrei (unul dintre ”prietenii proiectului”, un designer in permacultura prezent la intalnire) sa deschida cercul. El a subliniat ca in rundele precedente cineva a mentionat ca exista trei ”parti interesate” in Cutia Taranului: producatorii, membrii si noi (organizatorii). Andrei a evidentiat ca exista o a patra parte implicata, si anume, ecosistemul extins la care fiecare din noi ia parte. Nu stiu cum a fost perceput acest comentariu de catre cei prezenti, dar pentru mine aceasta a fost o aliniere la subiectul extins al relatiei despre care am mentionat: Cred ca trebuie sa invatam sa fim mai sensibili la implicatiile care merg mai departe de ceea ce pare ca ne afecteaza in mod direct pe termen scurt.

Am fost recunoscator ca am incercat sa facem ca aceasta intalnire sa se intample. Am fost recunoscator pentru producatorii care au facut efortul de a participa si si-au exprimat parerile. Am fost recunoscator pentru membrii care au luat parte. Am fost dezamagit ca au venit atat de putini membrii. La sfarsit, eram obosit.

Cateva ecouri personale din intalnire:

  • Deocamdata, personal, nu sunt motivat sa repet asta (desi toti cei prezenti, cand au fost intrebati, au raspuns ca isi doresc sa repete asemenea intalniri). Pentru mine, fara mai multi membri, formatul nu este eficient. Poate doar intalniri de producatori? Poate doar intalniri de membrii?
  • Nu imi dau seama care am putea sa adunam mai multi membri. Stiu ca oamenii sunt ocupati, ca poate hrana nu este pentru ei o prioritate de o asemenea importanta ca si pentru noi; ca este OK pentru oameni sa isi doreasca ca hrana sa nu fie o tema in viata lor. Poate este prea devreme sa ii implicam pe membri? Poate trebuie sa asteptam pana cand apare o dorinta explicita din partea membrilor de a se implica?
  • Simt ca, o asemenea conversatie, daca are sa se repete, trebuie recalibrata. Am realizat ca nu ma intereseaza cu adevarat sa aud ce isi doresc oamenii sa fie Cutia Taranului, decat daca, acestia isi doresc sa fie implicati in crearea ei. Nu exista ”resurse libere” disponibile sa raspunda la ”cerinte” – chiar nu putem prelua ”cerinte”. Eu chiar cred ca exista posibilitatea ca mai multi oameni sa se implice si sa creeze mai multe lucruri impreuna.
  • A invata sa stam impreuna, sa ascultam cu adevarat, sa vorbim in mod explicit, sa luam decizii impreuna…acestea iau timp si pot fi invatate doar impreuna. Asta inseamna ca, daca intr-o zi intr-adevar ne intalnim, trebuie sa fim dispusi sa oferim acestui process mult spatiu si timp pentru a creste in ceva valoros si placut.

Participantii la intalnire sunt invitati sa aaduge propriile impresi si ganduri sub forma de comentarii la aceasta postare.

 

Traducerea si adaptarea: Larissa Bondan

Corectura: Iulia Sara

Nicolas de Castelnau: In vizita la Ildi si Levente

De aproape un an, familia noastra este inrolata in proiectul Cutia Taranului si primeste cutia cu legume (si uneori cu fructe) de la Ildiko si Levente.

In mod ironic, cred ca sistemul asta de cos taranesc este mai raspandit in Europa de Vest. In timpul in care noi am locuit in Franta, intr-adevar la munte, nu am gasit nici o “AMAP” (acronimul local) legumicula in zona respectiva. Dar cand ne-am intors in Romania, printr-un coleg, am aflat de Cutia Taranului si, fiind un loc liber la Levente si Ildiko, ne-am abonat si am fost convinsi foarte repede.

Fiind personal destul de atras de permacultura, am mai vorbit cu Levente, care mi-a explicat ca ei nu folosesc decat ingrasaminte agreate bio, gen alge si avand si legatura cu un sat apropiat de Chesau, mi s-a propus sa mergem sa vizitam ferma lor. Recent, cand Levente mi-a explicat despre sistemul lor de irigatie pentru culturi, fiindca atunci era inca seceta, m-a facut si mai curios.

Asa ca duminica trecuta, dupa ce am stabilit impreuna cu doua zile inainte vizita, m-am pornit la drum cu 2 baietei si un prieten, si am fost primiti de Levente, Ildiko, fiica lor si inca cativa caini simpatici din ferma lor.

Ei ne-au aratat lacurile lor create pentru irigatie, cele trei sere, dintre care una dispune chiar de o mare centrala pe lemne, care permite iarna cresterea unor culturi mai sensibile la frig. Culturile in sere sunt intercalate (diversitatea e mare) ca sa incapa cat mai multe si, desigur, o irigatie bine pusa la punct ajuta mult.

Am fost si afara, in gradina, unde am vazut diverse straturi. Munca este bine gandita, aratul fiind intotdeauna perpendicular cu panta ca sa se evite cat mai mult eroziunea.

Gazdele noastre ne-au facut o foarte mare bucurie cu primele capsuni, in special copiilor, si recunosc ca m-am simtit ca un copil, mai exact, m-a intors in copilarie… cand eram copil, imi placeau mult perele, piersicile, ciresele, capsunile, dar in timp le-am apreciat tot mai putin, intr-o mare parte, m-am cam lasat de fructe. Destul de recent mi-am dat seama, discutand cu oameni care s-au intors din Republica Moldova, Ukraina, Serbia, etc, ca in UE fructele si legumele si-au pierdut cea mai mare parte din gust, si probabil, si din componentele lor nutritive. (Romania are inca putin intarziere in privinta asta fata de nucleul istoric din vestul Europei, dar cu “ajutorul” supermarketurilor face pasi repezi in directia aceasta).

De fapt e o problema mai generala, nu o sa intru in multe detalii despre patentarea semintelor traditionale si a catalogului de seminte UE, necesitatea de a dovedi ca o varietate are caracteristici deosebite pentru a putea fi patentata si atunci comercializata, faptul ca o varietate este foarte bine adaptata unei zone nu este suficient pentru a o face deosebita…

In fine, s-a mers mult catre uniformizare, catre calibrare, catre rezistenta deosebita la transport si depozitare, evident catre chimicale sub orice forma, plus ferme tot mai gigantice, iar esentialul s-a pierdut pe drum…

Dar revin, duminica am degustat capsune destul de mici, cu marimi si forme uneori neuniforme, multe nu erau total coapte (si nu numai din faptul ca baiatul nostru de 5 ani s-a distrat enorm recoltand el insusi o parte din ele), de fapt nu erau nici pe jumate rosii, dar aveau un gust, o aroma, o prospetime care ne faceau sa nu ne putem opri din mancat. Probabil organismul nostru a preluat controlul si tot mai voia vitamine, nutrienti, antioxidanti…

Acum promit ca nu mai cer in viata mea fructe mari si aratoase ca in supermarket, prefer sa fie mici, gustoase si sanatoase!

Levente ne-a mai explicat sistemul lui foarte destept pentru a cultiva capsuni bio, fara chimicale, si fara sa fie confruntat cu boli, ciuperci, etc. Pur si simplu dupa perioada de recoltare, el taie partea aeriana a plantelor de capsuni, care vor creste la loc inainte de recoltarea urmatoare.

In concluzie, aici este o ferma unde se lucreaza cu cap, zi lumina pentru a oferi o mare diversitate de produse vegetale pentru apoximativ 60 de familii, pe modesta suprafata de 5 hectare.

Desigur, nici noua nu ne este intotdeauna usor, mai ales de cand s-a revenit la o livrare pe saptamana. Ne este uneori greu sa pregatim toate legumele primite, cand este asa de tentant sa alegem semipreparate din supermarket-uri, atragatoare, care nu necesita efort sau timp lung de pregatire, dar, nu sunt, nici pe departe, la fel de sanatoase.

Această prezentare necesită JavaScript.

Asa ca si cu ajutorul apropiatilor care primesc si ei ceva legume, incercam sa diversificam retetele sau chiar sa combinam creativ unele alimente cu legume.

In final, dorim sa multumim familiei lui Levente si Ildiko, fiindca ne dau mai mult decat mancare, ne si transmit pasiunea lor pentru a creste produse bune si sanatoase, si asa, ajuta familia noastra sa ramana mai sanatoasa decat daca nu am primi mancare de la ei.

Autor: Nicolas de Castelnau, membru al cutiei cu legume de la Ildi si Levente.

Editare text: Larissa Bondan

Costul alegerii industriale

Cifrele din aceasta postare despre productia industriala alimentara contra productiei locale la scala mica sunt complementare la discutia despre costul alegerii:

Consumatorii platesc 7,5 miliarde  de dolari anual pentru mancare procesata industrial. Dar, intre o treime si o jumatate din aceasta productie, este pierduta pe calea ei spre consumatori sau spre masa consumatorilor: stricata pe camp sau pe parcursul transportului, respinsa de retaileri din cauza defectelor sau ramase pe farfurie datorita supraservirii.

Pe cealalta parte, gospodariile tarilor membre ale Organizatiei Cooperarii si Dezvoltarii Economice (OECD) consuma aproximativ cu un sfert mai multa mancare decat ar fi necesar, aceasta conducand la obezitate si probleme ale sanatatii.

Valoarea totala a mancarii supraproduse se ridica la 3,8 miliarde de dolari anual, fiind o combinatie dintre valoarea de 2,49 miliarde dolari platita pe mancare irosita si valoarea de 1,26 miliarde de dolari platita pentru supraconsum.

Adunand dauna extinsa asupra mediului inconjurator – incluzand aici infectarea solului si a apei, emisiile de gaze a solariilor- cu impactul asupra sanatatii si asupra societatii, rezulta ca raul provocat de lantul alimentar industrial este de aproximativ 3 miliarde de dolari. (vezi nota 193). Pentru fiecare dolar cheltuit de consumator in supermarket, daunele asupra sanatatii si a asupra mediului costa cu doi dolari in plus.

… de-a lungul ultimului secol, lantul industrial alimentar nu a introdus pentru productie nici o recolta noua sau vreo noua specie de animale domestice, dar a eliminat 75 % din diversitatea genetica a recoltelor, a redus cu o treime numarul speciilor de animale si a redus valoarea nutritionala a recoltei cu aproape 40%.

Lantul alimentar industrial lucreaza cu doar 137 de specii de plante pentru cultivare si cinci specii pricipale de animale… In contrast, reteaua taranilor reproduce si creste 7.000 de specii de plante diferite si 34 de specii diferite de animale.”

Dragi romani, tara voastra este un loc special datorita traditiei rurale consacrate si inca vie. Pastrati-o vie. Cu fiecare ocazie care vi se iveste, acordati prioritate alimentelor locale in locul celor industriale.

 

De Original: lyzadanger Derivative:
Diliffhttps://www.flickr.com/photos/lyza/49545547, CC BY-SA 2.0, Link

 

Traducerea: Larissa Bondan

The Cost of Industrial Choice

The figures in this post about industrial food production vs. small-scale local production it felt complementary to our discussion about the cost of choice:
(the original text includes links to research resources for the data).

„Consumers pay $7.5 trillion each year for industrially produced food. But between a third and half of this production is wasted along the way to the consumer or at the table: spoiled in the field or in transport, rejected from grocers because of blemishes, or left on the plate because of over-serving.

Conversely, households in OECD countries consume about a quarter more food than is needed – leading to obesity and related health problems.

The total food overproduced each year is worth $3.8 trillion – a combination of $2.49 trillion worth of food waste and $1.26 trillion of over-consumption …

When the wider environmental damages – including contaminated soils and water, greenhouse gas emissions – are added to the health and social impacts, the harm done by the industrial food chain is almost $5 trillion (see footnote 193). For every dollar consumers spent in supermarkets, health and environmental damages cost two dollars more.

… over the last century, the industrial food chain has not introduced a single new crop or livestock species to production but has cut the genetic diversity of our crops by 75 per cent, reduced the number of species by about one third, and reduced the nutritional value of our crops by up to 40 per cent.

The industrial food chain works with only 137 crop species and five main livestock species … By contrast, the peasant web is breeding and growing 7,000 different crop species and 34 livestock species”

Dear Romanians, your country is a special place because of its established and still living peasantry tradition. Keep it alive. At every opportunity you have give preference to local food over 28industrial food.

By Original: lyzadanger Derivative work:
Diliffhttps://www.flickr.com/photos/lyza/49545547, CC BY-SA 2.0, Link

 

Yoghurt Culture

„Archaeologists believe that human collecting of honey predates our cultivation of the soil … When by chance or intention honey is mixed with water, fermentation happens. When the honey is pure, it acts as a preservative and inhibits microscopic life. But honey diluted with water becomes a stimulating medium for airborne yeast to land, feast upon, and reproduce exponentially, bubbling and vividly alive. Within a short time, the honey-water will be mead, its sugars having been converted to alcohol and carbon dioxide by the action of tiny beings invisible to the human eye.

… It can be regarded as the ancestor of all fermented drinks. The production of mead does not require fire, and possibly it has been part of human life for even longer than controlled fire. Imagine the wonder and awe our ancestors must have felt as they first encountered fermenting honey-water in the hollow of a tree. Were they scared by the bubbling? Or just curious? Once they tasted it, they must have liked it and drunk more. Then they started to experience a light, giddy feeling. Surely some divine spirit granted them this substance and the state it induced.

… The learning of techniques to ferment alcohol and thus enter sacred states of altered consciousness is a defining characteristic of human culture, made possible by the life-cycles of humble yeast cultures.

… mead-making marks the passage of humanity from nature to culture.”

from Wild Fermentation by Sandor Ellix Katz

If you learn to recognize it fermentation is everywhere. It is in the ubiquitous Romanian winter pickles and cabbages (sauerkraut), borscht, cheese & kefir & most other milk products, bread, beer, wine, soy sauce & miso, tea, coffee, cocoa, vinegar … so much of our nutrition is a product of fermentation! Today I’d like to share with you all a story about Yoghurt.

A few months ago Iulia heard from Madalin (a Bucharest producer) about his success in making Yoghurt. She then organized a conference call where Madalin shared his process with a few other interested producers. Horvath family, from Cluj were also on the call. For approximately two months their members have been enjoying a surprise of a small bottle of Yoghurt in their packages.

A few days ago Iulia came back from Cluj with a sample of that Yoghurt. It is delicious. It has a nice consistency and a delicate flavor that mixed wonderfully with the fruit salad that Iulia added to it. One bottle of yoghurt was enough for our two servings, but then it was gone … and I wanted more. To be honest we did have another bottle, but when I say I wanted more I really meant to say I want it to be available to us all the time.

The first thought that came to my mind was of my old industrial mentality: „How can Horvath family ramp up production and make more?” Then I realized that thanks to the nature of fermentation they don’t need to. We can make as much Yoghurt as we want!

Disclaimer: The oh-so-simple instructions work oh-so-well with naturally made living products. These instruction may not be applicable for industrially produced, lifeless, store-bought produce.

To make Yoghurt all you need is a little Yoghurt and some fresh milk (the milk that is delivered by the Horvath family is raw). All you need to do is add some Yoghurt to fresh milk, place it in a warm place (~20c, it will still work in a lower temperature but will take longer) and … wait! Within ~24 hours the consistency of the milk will begin to change. It is ready when … no need to look at your watch … it reaches a consistency and flavor you like. When it is ready, set aside a bit of Yoghurt and add it to another batch of milk. You are an independent yoghurt producer.

We don’t need large industrial food production that need strict regulations to provide us with low-quality food. We do need lots of small producers who care deeply about their produce and their customers because their life depends on it. Can there be a better way to embody that view then by every family becoming its own producer.

This also touches on our recent theme of the cost of choice. In an industrial mindset the burden of production automatically falls to the producer. Suppose we all wanted to have more yoghurt. That would mean that Horvath family would need to purchase larger fermentation containers, enough to be able to produce numerous generations of yoghurt for a steady supply. They would need to arrange a warm space to hold them all. They would need to sterilize them between uses. They would need to tend to the new „production line”. They would need to purchase and package many more bottles (creating more waste). They would need to finance all these additional tools, space and effort, and all that would at best yield a marginal difference in their income.

With yoghurt we have a sweet opportunity to experience something we don’t often get to experience as urban creatures. We don’t need to all agree to becoming yoghurt consumers. We can all become producers for whatever we want to consume. That small bottle of yoghurt is, if you want it to be, much more than a product, it is a seed for you to plant and nurture in your home, in your life. It is a teacher, if you want it to be, of a profound meaning of culture.

 

Cultura de iaurt

„Arheologii cred ca recoltarea mierii de catre oameni a precedat cultivarea solului. … Cand, din greseala sau intentionat, mierea este amestecata cu apa, are loc fermentatia. Cand mierea este pura, actioneaza ca un conservant si inhiba dezvoltarea micro-organismelor. Insa mierea diluata cu apa devine un mediu stimulent pentru drojdiile aero-purtate sa se aseze pe suprafata lichidului, sa se hraneasca acolo si sa se reproduca exponential, creand bule „vii”. In scurt timp, apa-cu-miere devine hidromel, zaharurile sale fiind transformate in alcool si dioxid de carbon prin actiunea micro-organismelor invisibile ochiului uman.

… Poate fi considerat strămoșul tuturor băuturilor fermentate. Producția de hidromel nu necesită foc și, probabil, a făcut parte din viața umană chiar mai mult decât focul controlat. Imaginați-vă minunea și uimirea pe care strămoșii noștri le-au simțit când au întâlnit întâi fermentarea apei de miere în scorbura unui copac. S-au speriat de felul in care facea bule? Sau erau doar curiosi? Odată ce au gustat, trebuie să le fi plăcut și să fi baut mai mult. Apoi au început să experimenteze o senzație ușoară de ameteala. Cu siguranță un spirit divin le-a daruit această substanță și starea pe care le-a indus-o.

Învățarea tehnicilor de fermentare a alcoolului și, prin urmare, introducerea unor stări sacre ale conștiinței modificate este o caracteristică definitorie a culturii umane, făcută posibilă de ciclurile de viață ale umilelor culturil de drojdie.

… producerea hidromelurilor marchează trecerea omenirii de la natură la cultură „.

extras din cartea „Fermentatia Salbatica” (engleza: „Wild Fermentation”) de Sandor Ellix Katz.

Dacă înveți să recunoști, fermentația este peste tot. Este omniprezenta pe masa de iarna a romanilor: in varza si muraturile fermentate, bors, branza si chefir si multe altor produse lactate, painea de casa cu maia, bere, vin, sos de soia si miso, ceai, cafea, cacao, otet… atat de multe produse din alimentatia noastra sunt produsul fermentatie. Azi vreau să împărtășesc cu voi o poveste despre iaurt.

Cu mai bine de un în urmă, Iulia a aflat de la Madalin (producător de langa București) despre succesul lui în prepararea iaurtului – toti membrii cutiei lor il laudau. Apoi Iulia a organizat o tele-conferinta în care Madalin a împărtășit experieta lui cu alți câțiva producători interesați de la Cutia Taranului. Familia Horvath, din Cluj, a fost, de asemenea, in apel. Recent, de vreo cateva luni deja, membrii lor se bucură de surpriza unei sticle de iaurt în cutiile ce le primesc.

Cu câteva zile în urmă, Iulia sa întors din Cluj cu iaurt primit de la familia Horvath. Este delicios! Are o consistență buna, cremoasa și o aromă delicată care se amestecă minunat cu salata de fructe in care Iulia l-a adăugat. O sticlă de iaurt a fost suficientă pentru cele două porțiii ale noastre, dar apoi a dispărut … și am vrut mai mult. Sincer sa fiu, am avut o altă sticlă, dar când spun că vreau mai mult, am vrut să spun că vreau sa fie disponibil pentru noi tot timpul.

Primul gând care mi-a venit în minte a fost din vechea mea mentalitate industrială: „Cum poate familia Horvath să crească producția și să facă mai mult?” Apoi mi-am dat seama că datorită naturii fermentației nu au nevoie. Putem face atat de multă iaurt cat ne dorim!

Declaratie: Instrucțiunile atat-de-simple funcționează atat-de-bine cu produse „vii” create în mod natural. Aceste instrucțiuni pot să nu fie aplicabile produselor fabricate industrial, fără viață, cumpărate în magazine.

Pentru a face iaurt tot ce aveți nevoie puțin iaurt (ca si starter) și lapte proaspăt crud (laptele livrat de familia Horvath este crud). Tot ce e nevoie să faceți este să adăugați puțin iaurt la lapte proaspăt crud, plasați-l într-un loc cald (~ 20 C,  va funcționa si la o temperatură mai scăzută, dar va dura mai mult) și… așteptați (amestecand din cand in cand)! În 24 de ore consistența se va schimba. Este gata când (nu trebuie să va uițati la ceas) ajunge la consistența și aroma pe care vi le doriti. Când este gata, retineți un pic de iaurt și adăugați-l în alta tura de lapte crud. Asa deveniti un producător independent de iaurt.

Nu avem nevoie de o mare producție industrială de alimente care necesită reglementări stricte pentru a ne furniza alimente de calitate scăzută. Avem nevoie de o mulțime de mici producători care se îngrijesc profund de produsele lor și de clienții lor, deoarece viața lor depinde de asta. Poate exista o modalitate mai bună de a încorpora această viziune, decat când fiecare familie devine producător propriu?!

Asta atinge, de asemenea, si tema noastră recentă, cea a costului alegerilor. Într-o mentalitate industrială, sarcina de producție revine în mod automat producătorului. Să presupunem că toți am vrut să avem mai mult iaurt. Asta ar însemna că familia Horvath ar trebui să cumpere containere de fermentație mari, suficient pentru a putea produce numeroase loturi de iaurt pentru o aprovizionare constantă. Ar fi nevoie să aranjeze un spațiu cald dedicat pentru a le pregati pe toate. Ar trebui să le sterilizeze între utilizări. Ar trebui să se ocupe de noua „linie de producție”. Ar trebui să cumpere și să ambaleze mai multe sticle (creând mai multe deșeuri). Ar trebui să finanțeze toate aceste instrumente suplimentare, spațiu și efort și toate acestea ar avea ca rezultat, cel mult, o diferență marginală a venitului lor.

Cu iaurtul avem o oportunitate minunata de a experimenta ceva ce nu adesea ajungem sa traim, ca si oraseni. Nu este necesar ca toți să fim de acord să devenim consumatori de iaurt. Putem deveni toți producători pentru tot ce vrem să consumăm. Această sticlă mică de iaurt este, dacă vrem să fie, mult mai mult decât un produs, este o sămânță pentru noi sa o plantam și ingrijim în casa noastra, în viața noastra. Este un profesor, dacă vrem să fie, a unui profund înțeles a ceea ce numim cultura.

 

tradus si adaptat de Iulia

Costul alegerilor

Noi (si producatorii nostri) suntem rugati de multe ori sa facem exceptii. Pot sa am cutia livrata mai rar? Pot sa am mai putini cartofi in cutie? Pot sa nu primesc cutia pentru saptamanile cand sunt in concediu? Pot sa am cutia doar cand o vreau? Raspunsul este NU si dorim sa explicam de ce e asa.

Intelegem de ce membrii cutiilor vor sa aleaga si recunoastem ca este o cerinta rezonabila. Spundand asta insa, o sa te rugam, pe tine ca membru al cutiei, sa pasesti inafara ta si sa te pui in papucii producatorului (promit ca vom reveni la tine).

 

Fiind producator

Imagineaza-ti ca esti producator de legume si zarzavaturi. Cand esti deja stabilit in asta si bine-organizat (stare la care s-ar putea ajunge in cativa ani!) ajungi sa ai un volum considerabil de munca. Zilele iti sunt pline cu grija pentru plante, plivitul, grija pentru cei care lucreaza in gradina, culesul, impachetarea si livrarea in oras.

Deja, in planificarea rasadurilor si plantare, producatorul ii are pe membrii cutiei in minte. Stiind ca deverveste un numar fix de membrii, producatorul poate sa planifice recolta cu precizie mai mare si sa obtina rezultate mai bune. Pentru producator nu mai exista situatia ca e nevoie sa ghiceasca ce va vinde sau ce nu va vinde in piata. Nu se mai gandeste daca sa cultiva aceasta leguma sau alta, insa se gandeste cum sa alcatuiasca o cutie completa, diversa si folositoare care sa iti hraneasca familia. Ca membru al cutiei, hrana este crescuta pentru tine. Permitand ca toata lumea sa aleaga ce primeste in cutie ar aduce inapoi nesiguranta si risipa.

Acum sa facm zoom pe recoltarea, pregatirea cutiilor si livrare. Daca, de exemplu, ai de pregatit 30 de cutii identice, ajungi sa ai un anumit ritm. Stii ce cantitate e nevoie sa culegi din fiecare leguma, produs. Stii cum sa aranjezi cutiile / pungile. Stii ce vine pe fundul cutiei si ce pui deasupra. Ajungi sa ai o rutina de impachetare care e simpla si repetabila. Pregatesti 30 de cutii in masina, conduci spre oras si la fiecare oprire scoti cate o cutie din masina (nu conteaza care, toate sunt la fel) si o duci familiei – membru.

Acum sa intoducem optiunea de a alege. Inainte de cules, producatorul trebuie sa revizuiasca fiecare produs din lista sa vada cat trebuie sa culeaga pe baza a ce vrea fiecare saptamana asta (se poate schimba in fiecare saptamana). Apoi, cand impacheteaza fiecare cutie, producatorul trebuie sa se asigure ca fiecare membru primeste ce a comandat. Pachetele trebuiesc marcate cu nume. Apoi, cand sa le incarce in masina, producatorul trebuie sa ese gandeasca la ruta sa prin oras si sa incarce in asa fel incat primele cutii de livrat sa fie incarcate ultimele (astfel incat sa poata fi scoase din masina fara a muta alte cutii).

Poti sa observi ca lucrurile devin mult mai complicate, cu mai multe posibilitati pentru greseala. Introducerea optiunii de a alege implica mai multa munca. Cat valoreaza acea munca? Esti dispus(a) sa platesti mai mult pentru acea munca? Esti dispus(a) sa platesti pentru optiunea de a alege? Cat? Daca noi, ca si comunitate, nu dorim si nu suntem capabili sa platim mai mult si continuam sa avem astfel de asteptari de la producatorii nostri, in esenta cerem ca producatorul sa faca si mai mult pentru noi. Acest lucru NU este posibil.

Am vazut producatori acumuland stres sub toate aceste presiuni si vedem asta intamplandu-se chiar acum, cand scriu aceste randuri. De aceea tinem la simplitate, consistenta si continuitate. Nu vedem nici un alt mod de a face posibl pentru tine si familia ta un flux constant de hrana de calitate, locala si accesibila.

 

Standardele Alimentatiei Industriale

Standardele pentru posibilitatea de alege, varietate, confortul si pretul pe care le asteptam de la hrana au fost stabilite de un sistem industrial de productie, distubitie si marketing al mancarii. Asta primesti cand mergi la supermarketurile ce acapareaza orasele noastre (si gradual si satele). Primesti impachetare, cosuri de cumparaturi, program lung de operare si alei lungi cu rafuturi ghiftuite cu o varietate complesitoare de produse de slaba calitate, fabricate la distante mari prin munca silnica, cu putine consideratie pentru altceva decat pentru profit.

Aceste standarde industriale sunt deja atat de inradacinate in constiinta noastra incat le consideram implicite. N-ar trebui insa… defapt, nu putem sa le consideram asa. Daca facem asta, suntem in esenta de acord cu standardele alimentare industriale si vom ajunge sa depindem de ei sa ne constroleze lantul alimentelor (deoarece nici un poducator mic, local nu le poate indeplini).

Cand lucrez la Cutia Taranului incerc sa ma concentrez pe actiuni constructive si evit sa dau atentie si sa pun energie in defectele sistemului alimentar industrial. Crearea de alternative mai bune pare sa fie mai folositoare si mai placuta decat examinarea a ceea ce este deja defectuos. Oricum, am tinut aproape de mine in ultimele cateva luni doua articole, ambele in engleza si ambele legate de distribuitorii de mancare din SUA. Aceste povesti ne dau o licarire despre cum arata viitorul daca continuam orbeste pe calea productiei de hrana industriala.

Primul articol, Ce s-a imtamplat cand a plecat Walmart descrie un patern recurent, sistemic si intentional in care Walmart deschide si aduce locuri de munca in comunitate si devine un centru comunitar (unde oamenii se intalnesc si se conecteaza). Creaza o dependenta adanca intre el si comunitate, consuma comunitatea si apoi pleaca.

„Au creat un sistem prin care ne-a facut rai, iar apoi ne-au luat chiar si asta.”

Al doilea articol Cum Kirkland Signature devine una dintre cele mai de succes povesti ale Costco descrie cum Costco isi foloseste pozitia de retailer dominant pentru a pune producatorii la colt (si ei, mari producatori, nicidecum ca producatorii de la Cutia Taranului) si ii forteaza ori sa reduca preturile ori sa renunte la colaborare – aceasta este desigur o „poveste de succes” deoarece in final tot ce conteaza este profitabilitatea.

„Kirkland Signature, brand al Costco, provoaca producatori sperand sa obtina sau sa pastreze un loc ravnit in depozit… Costco de multe ori introduce un nou produs Kirkland atunci cand cumparatorii sau executivii cred ca un brand nu se vinde la cel mai mic pret posibil… Inainte de a dezvolta un produs Kirkland, Costco da de obicei sansa furnizorului de brand sa incerce sa creeze o versiune Kirkland, spun executivii companiei.”

Si daca crezi ca asta se intampla numai la Walmart sau Costco (in SUA), uite aici, e present si in Romania – Cum a distrus un supermarket un oras.

 

Fiind Membru

Asadar, inapoi la tine (cum am promis), la membru. Nu e vorba ca nu vrem sa iti oferim sansa sa alegi; vrem, insa nu credem ca e posibil; nu acum, Daca o cutie contine prea multe produse pentru tine iar noi, de exemplu, iti recomandam sa cauti pe cineva cu care sa o imparti, asta pune responsabilitatea si efortul pe umerii tai. Poti sa simti asta? Cand ceri producatorului sa iti aduca mai putine produse in cutie directionezi acea responsabilitate si efort catre producator. Poti sa simti? Acum, multiplica asta de multe ori… pentru ca precum faci tu, si alti membri vor exceptii. De fiecare data cand tu si altii fac asa, toate se acumuleaza si contribui la un sistem care deja este sub presiune… pana cand ceva crapa si se strica.

Vorbim cu producatorii mult despre asta. Din pacate, se pare ca multi producatori sunt de acord sa ia aceasta presiune suplimentara si vor face asta un un zambet (fals). Fac asta din multe motive. Unii din ei sunt jenati sa iti spuna ceva sau sa spuna „Nu”. Unora le e frica ca te vor pierde ca membru. Oricare ar fi motivul, rezultatul final pentru ca tu nu isi asumi responsabilitatea pentru o parte din efort, ajunge pe umerii lor. Si duc cu ei resentimente, se streseaza si se ingrijoreaza, muncesc din greu, prea din greu si se imbolnavesc… pana cand ceva se strica. Cand se intampla asta, tu, alaturi de toti ceilalti membrii ai cutiei respective nu veti mai primi produse locale, proaspete, livrate la usa.

Poate ca intr-o zi, noi, ca societate, vom deveni mai constienti si vom ajunge sa invatam valoarea producerii de hrana buna. Poate ca va veni o zi in care sa intelegem ca nu exista ceea ce numim mancare ieftina. Poate ca intr-o zi vom realiza ca preturile cu care am ajuns sa ne obisnuim sunt o minciuna pentru ca ele nu includ subventiile ascunse si nu reprezinta costul real al unei nutritii slabe (precum costul serviciilor medicale si medicamentelor necesare sa o complementeze). Poate intr-o zi ne vom reconecta cu rolul pretios pe care mancarea o are in vietile noastre. Poate ca vom aloca resurse pentru producerea de mancare buna, locala, sustenabila. Poate ca vom fi capabili sa folosim acele resurse sa aducem mai mult confort, disponibilitate si alegere. Insa asta nu este locul in care suntem acum.

Pentru acum noi suntem doi facilitatori si cateva familii (productori) care ne dam peste cap sa iti oferim o alternativa in conditii mai putin decat favorabile. Iti cerem sa recunosti si sa imbratisezi faptul ca ai un rol in asta, dincolo de faptul ca oferi banii producatorului, atunci cand primesti cutia. Rolul tau este sa iti dai seama cum sa ocupi confortabil rolul intr-o relatie bazata pe simplitate, consistenta si continuitate. Daca faci un efort vom avea o relatie, altfel, aceasta se va dezintegra.

The Cost of Choice

We (and our producers) get asked a lot to make exceptions. Can I have the box delivered only once every two weeks? Can I have the box with less potatoes? Can I have not have the box for a few weeks when I go on vacation? Can I have the box the way I want it? The answer is NO and we would like to explain why.

We understand why members want to have choice and we acknowledge that it is a reasonable request to make. But having said that I am going to ask you, the member, to step outside of yourself and put yourself in a producer’s shoes (I promise to come back to you).

Being a Producer

Imagine you are a vegetable producer. When you are established and well-organized (which can take a few years!) you have a full work load. Your days are constantly full caring for the plants and weeds and water, caring for your workers, harvesting food and delivering it to the city.

Already in planning their seeding and planting producers have their members in mind. Knowing that they are serving a fixed number of members they can plan their planting with more precision and yield better results. For the producer there is no more guessing what will sell and what will not sell in the market. They are no longer thinking about growing this and that plant, but about assembling a complete and useful box to feed  you and your family. As a member of a box food is grown for you. Allowing everyone to order what they want would bring back uncertainty and waste.

Now lets zoom in on the harvesting, packing and delivering. If, for example, you have 30 identical boxes to pack, you settle into an efficient rhythm. You know how many sacks you need to harvest from each vegetable. You know how to layout out boxes or bags. You know what goes on the top and what goes on the bottom. You get into a packing routine that is simple and flowing. You pack 30 identical boxes into the car, drive to the city and at every stop pull one box out (it doesn’t matter which because they are all the same) and hand it over to the member.

Now lets introduce choice. Before harvesting, the producer needs to review each and every vegetable on the list and see how much should be harvested based on what people want this week (it can change every week). Then, when packing each box, the producer needs to make sure that every member gets what they ordered. The packages probably needs to be marked with names. Then, when packing the car the producer needs to consider his route through the city and pack the boxes in such a way that first boxes to be delivered are pack last (so that they can be taken out of the car without having to move a lot of other boxes).

You can see that the work gets much more complicated, with much more potential for mistakes. Introducing choice requires more work. How much is that work worth? Would you be willing to pay more for all that work? Would you be willing to pay more for choice? How much more? If we, as a community, are not willing and able to pay more but still making such demands of our producers, then essentially we are asking the producer to do more for us. This is NOT possible.

something is cracking under acumulated pressure

We have seen producers stress under these pressures and we are seeing it happening now as I write these words. This is why we strive for simplicity, consistency and continuity. We do not see any other practical way to make available to you a constant stream of quality, local and affordable food.

Industrial Food Standards

The standards of choice, variety, comfort and price we have come to expect around food have been set by a system of industrial food production, distribution and marketing. That is what you get when you go to the big supermarket chains which are taking over our cities (and gradually villages). You get parking, shopping carts, long opening hours and long aisles of shelves stocked with an overwhelming variety of low quality food produced far away by slave labor, with little consideration for anything else but profit.

These industrial standards are already so deeply embedded in our consciousness that we take them for granted. But we shouldn’t … in fact we cannot take them for granted. If we do we are essentially agreeing to the industrial food standards and will end up depending on them to exclusively control our food supply (because no small, local producer can meet these standards).

When working on Cutia Taranului I try to focus on constructive actions and avoiding giving attention and energy to the faults of the industrial food system. Creating better alternatives seems more useful and is more pleasant than examining what is currently broken. However I have been holding on to two articles for a few months, both in English and both related to giant food retailers in the USA. These stories give us a glimpse of what the future may hold for us if we too continue blindly down the path of industrial food production.

The first article What Happened When Walmart Left describes a recurring, systemic and intentional pattern where a Walmart opens up and brings jobs to a community and becomes a communal center (where people meet and connect). It creates a deep dependency between it and the community and then consumes the community and leaves.

“They developed a system that just made us worse off, and then they took even that away from us.”

The second article How Kirkland Signature Became One of Costco’s Biggest Success Stories describes how Costco uses its dominant retail position to corner producers (themselves huge business, nothing like a Cutia Taranului producer) and force them to either drive prices down or cut off business ties – this of course being a „success story” because in the end all that matters is profitability:

„Kirkland Signature, Costco’s store brand, is challenging manufacturers hoping to earn or retain a coveted spot at the warehouse retailer … Costco often introduces a new Kirkland product when its buyers or executives believe a brand isn’t selling at the lowest possible price … Before developing a Kirkland product, Costco usually gives a brand-name supplier the chance to make the Kirkland version, too, say company executives.”

Being a Member

So, coming back to you (as I promised), the member. It’s not that we don’t want to give you choice, we do, but we don’t think its possible, not now. If a box has too much for you and we, for example, ask you to find someone to share it with, it places a responsibility and effort on you. Can you feel it? When you ask the producer to bring you less food you are redirecting that responsibility and effort onto the producer. Can you feel that? Now multiply that many times over … because like you many other members want to make exceptions. Every time you, and others do that, it accumulates and you contribute more pressure to an already pressured system … until something cracks and breaks.

We talk to the producers a lot about this. Unfortunately, it seems that most producers will agree to take on the additional pressure and will do so with a (false) smile. They do so for many reasons. Some are embarrassed to say anything. Some are afraid to lose you as a member. Whatever the reason, the end result of you not taking responsibility for some of the effort, leaves it on their shoulders. And they carry resentment, and they stress & worry, and work hard, too hard, and they get sick … until something breaks. When that happens you, together with all the other members of that box, will stop receiving fresh, locally produced food delivered to your door.

Maybe one day we as a society will become more aware of and learn to value what it takes to produce good food. Maybe one day we will come to realize that there is no such thing as cheap food. Maybe one day we will realize that the prices we’ve become accustomed to are a lie because they don’t include hidden subsidies and do not represent the true cost of poor nutrition (such as the costs of health-care and medicine that are required to complement it). Maybe one day we will reconnect with the precious role food has in our lives. Maybe we will learn to better allocate resources towards good, local, sustainable food production. Maybe we will be able to use those resources to introduce more comfort, availability and choice. But that is not where we are now.

For now we are two facilitators and a few families (producers) doing our best to offer you an alternative in less than favorable conditions. We ask you to acknowledge and embrace the fact that you have a role in this beyond handing money over to your producer, when you receive the box. Your role is to figure out how to comfortably inhabit your place in a relationship built on simplicity, consistency and continuity. If you make an effort we will have a relationship, if not it will disintegrate.

Un pic mai mult despre maturarea carnii de vita

Mai multi prieteni ne-au intrebat ce inseamna maturarea carnii de vita si care este varsta animalelor sacrificate.

Gasiti primele informatii despre maturarea carnii de vita si felul in care ferma de la Racovita o face chiar in descrierea lor.

Noi sacrificam taurasi sub doi ani dar tocmai aici sta secretul maturari, nu prea are importanta varsta ci procesul de maturare in functie de diferite criteri.

Sorin Popa de la Ferma de vaci de la Racovita

El Capricho este numele fermei în care se spune că se produce cea mai bună carne de vită din lume, denumită de spanioli buey. Cel care deține afacerea localizată în satul spaniol Jimenez de Jamuz, Jose Gordon, se ocupă cu creștere animalelor de peste 30 de ani și a reușit să se impună pe piața internațională cu ajutorul unei tehnici atent studiate și printr-o maturare pe termen lung a fiecărei bucăți de carne.

Vacile în care a investit Gordon sunt din rase locale mai puțin cunoscute, ceea ce atrage și mai mult atenție asupra fermei spaniole. Astfel, fermierul crește Rubia Gallega (Galician Red – engl., Roșie de Galicia – trad. rom.), o rasă de taurine specifică regiunii Galicia din nordul Spaniei. În completare, rasa Sayaguesa, cunoscută și ca vaca Zamorana după numele comunității spaniole Zamora.

În loc să sacrifice vițeii la vârste fragede, fermierul spaniol și-a format singur un ritual, astfel că animalele ajung la abator chiar și la venerabilele vârste de 15 ani.

”Vârsta de sacrificare nu are nici o legătura cu greutate, ci totul se vede, se simte. Există un anumit moment în viața taurinelor când ating nivelul perfect de grăsime, de forță. Atunci se face sacrificare. Două-trei săptămâni mai târziu, este tardiv. Fiecare animal are propriul său ceas biologic”, le-a explicat Jose Gordon jurnaliștilor britanici ajunși recent la ferma sa din Jimenes de Jamuz. De altfel, ziariștii au fost uimiți să guste o friptură pregătită dintr-un taur sacrificat la vârsta de 13 ani, o carne foarte fragedă și cu un gust autentic de…sălbatic.

Savoarea cărnii din ferma spaniolă este completată de faptul că, după sacrificare, hălcile sunt păstrate pentru maturare într-un beci cu climă controlată. Vita se ține, în medie, 90 de zile pentru o intensificare a aromei, dar crescătorul recunoaște că are bucăți de carne pe care le are la păstrare de peste 10 ani.

Ferma lui Jose Gordon este completată de un restaurant unde se servește cea mai bună carne de vită din lume, iar în perioada 19-20 septembrie, delicatesa va putea fi testată și în Londra, la un târg dedicat cărnii și produselor din carne, denumite Meatopia.

Sursa: Agrointel

Daca aveti alte intrebari legate de maturare