
Multitudinea de seminte plantate de noi la inceputul primaverii au devenit plantute puternice si mandre dupa saptamani intregi de ingrijire si rabdare. Pentru mult timp ele s-au uitat pe geamul serei privind la paturile cu paie si compost pregatite pentru ele inca de vara trecuta. Acum a venit momentul transplantarii.
Am amanat acest moment datorita celor doua valuri de inghet care ne-au luat pe nepregatite si care ne-au ofilit mai intai plantele din solar, apoi mai tarziu cativa castraveti pe care i-am transplantat afara. Plantele ofilite de inghet si-au revenit insa au fost incetinite din dezvoltare. Stim ca semintele pe care le vom recupera la toamna din aceste fructe vor fi deja mai adaptate la conditiile de clima si sol de pe terenul nostru si vom avea plante mai puternice de la an la an.

Din cele ce urmeaza a fi transplantate, avem rosii trei tipuri, dovleci si dovlecei cinci soiuri, trei soiuri de ardei si vinete care vor creste incepand din aceasta saptamana in paturile permanente. Pe masura ce gradina de legume s-a inverzit cu noi si noi plante, udatul cu stropitoarea nu mai este practic asa ca am instalat sistemul de picurare pe masura ce gradina s-a extins. Am ales tuburi care picura din 20 in 20 cm indiferent de nevoile de distante de plantare “traditionale” pentru ca ne dorim sa folosim cat mai eficient spatiul gradinii si sa crestem plante in mod intensiv. Natura nu lasa spatii goale intre plante asa ca noi incercam sa imitam acest lucru. Avem fasole urcatoare plantata cu salata de tuns, rosii plantate cu salata de capatana, gulii printre castraveti. O multime de flori si plante aromatice, fata de care Camelia are o deosebita grija si pasiune, vor umple straturile si vor aduce beneficii legumelor noastre.

Folosim bio carbune sau biochar aplicat la baza plantelor pentru a tine cat mai multa fertilitate intr-o suprafata mica. Imi place sa spun ca e ca si cum am construi un New York al micro organismelor din sol chiar la radacinile plantelor.
Stimulam cresterea radacinilor si imbogatim viata din sol cu materialul lichid produs de noua microferma de rame: acestea fac o traba incredibila transformand buruieni si resturi vegetale in humus pur benefic pentru plante.

Cele mai mari dificultatati le-am avut crescand plante din familia cruciferelor: varaza kale, brocoli, gulie, ridichii, pak choi… si asta datorita puricelui negru al verzei. Acestia ne-au distrus deja a doua cultura de brocoli de care eram foarte entuziasmati sa o avem. Am tot asteptat un pradator insectivor sau ca populatia sa se auto-regleze in mod natural si sa decada. In acel moment am aplicat un spray facut de noi pe baza de sapun si plante repelante insa nu am reusit sa ii incetinim indeajuns.
Cultivam pe un teren care a fost arat, erpicidat si avem vecini care folosesc insecticid. Consideram normal ca in primul an de cultura prietenoasa cu natura, o multime de “animalute” infometate sa isi gaseasca camin in gradina noastra. Tot ceea ce putem face este sa continuam sa insamantam cat mai mult asteptand sosirea acelor animalute care manaca animalutele care se hranesc cu varzoasele noastre. Adica stabilirea unui echilibru natural in intre diversele elemente ale ecosistemului.

Avem culturi de ceapa verde, mazare si bob, morcov, salata, loboda si patrunjel care cresc foarte bine afara in gradina extinsa in ciuda vremii schimbatoare. Solarul este pregatit si pus in miscare inca de acum doua saptamani cu culturile de vara: ardei, rosii, castraveti si salata. Tot acolo germineaza si cresc sute si sute de rasaduri asezate in alveole. Pe langa legumele pe care le cunoastem si le apreciem cu totii avem si plante mai putin cultivate pe la noi pentru ca apreciem diversitatea si vrem sa o impartasim. Cateva sunt: spanac catarator, anghinare, castravete lemon, castravete kiwano, rubarba, cardon si multe altele.
Vestile de mai sus sunt impartasite de Camelia si Tiberiu care se pregatesc sa porneasca prima cutie cu legume de pe Terra pentru familiile din Ploiesti.