Dragi membri ai Cutiei Taranului

Ne apropiem de un moment emotionant. Ne pregatim sa va trimitem anuntul cum ca primele cutii incep sa fie livrate. Pana acum ati fost doar  niste persoane anonime care au completat un formular pe un site … acest lucru urmeaza sa se schimbe 🙂

Ati observat ca ne adresam  voua cu „Membri” si nu cu „Clienti”?  Clientii doar platesc pentru un serviciu sau un produs. Cutia Taranului este un produs, un serviciu si mai mult. Este vorba despre o relatie sanatoasa si colaborativa intre tarani si …. ei bine… voi. Relatia implica un efort constient de la ambele parti. Am vorbit cu familiile de tarani despre partea lor. Despre cresterea si pregatirea responsabila a mancarii, ambalarea eficienta si livrarea fiabila, despre a invata sa aprecieze calitatile minunate ale acestei noi relatii cu … ei bine …. voi 🙂 Partea voastra in aceasta relatie are un potentialul mult mai mare decat a face schimbul intre niste bani si o cutie cu mancare (cu toate ca suntem foarte constienti de importanta celor doi factori :)).

Pentru a va impartasi ce ati mai putea face pentru a crea o relatie sanatoasa, simtim nevoia sa va povestim putin despre ce am invatat noi despre familiile de tarani care vor aparea la usa voastra. Acestia sunt oameni buni care, in cea mai mare parte, fac ceea ce fac cu drag. Ei muncesc din greu (cateodata mult prea mult). Cu toate aceastea au fost incoltiti intr-o situatie dificila care ii obliga sa isi vanda produsele in cadrul unor constrangeri care fac sa fie foarte dificil pentru ei sa aiba parte de un castig decent minim … in ciuda muncii grele facuta cu drag. Ca  rezultat, ei se simt neapreciati si incoltiti. Fiind incoltiti ii face sa fie indoielnici, neincrezatori si tematori.

Marea majoritate a taranilor au ajuns la noi deoarece au auzit de Cutia Taranului de la altii … si cu toate astea sunt nesiguri. Ei incearca sa inteleaga ce nu le spunem sau chiar le ascundem. Trebuie sa semneze un contract care sa ii prinda in vreo capcana intr-un fel sau altul? (nu, ca si voi preferam o relatie bazata pe incredere si respect reciproc). Chiar si atunci cand au primit lista cu primii membri inscrisi erau nesiguri si neincrezatori. Chiar si dupa ce au vorbit cu voi si au gasit voci incurajatoare, au continuat sa fie neincrezatori. Le-a fost si continua sa le fie teama ca vor pierde „clienti” daca pretul este prea mare sau daca continutul cutiei este fix (lucru pe care noi l-am cerut sa il creeze pentru a pastra lucrurile simple si practice pentru ei) in loc sa se „acomodeze” cu cerintele fiecarui client.

Chiar si acum, cand ei se pregatesc sa va aduca produsele lor, voi care le-ati aratat ca chiar va pasa, le este teama ca pot face ceva si sa va piarda ca client. Si le este teama pentru ca au motive sa le fie. De-a lungul anilor ei au pierdut tot mai multi clienti si a inceput sa le fie din ce in ce mai greu sa aiba parte de un castig material care sa ii ajute sa isi traiasca viata intr-un mod decent. Ei vin dintr-o lume plina de neincredere si de cele mai multe ori plina de abuzuri diferite, iar noi ii invitam sa intre intr-o lume de incredere si apreciere. Le este teama pentru ca pentru ei, Cutia Taranului este o schimbare provocatoare atat mentala cat si culturala. Este un pas foarte mare pentru ei de facut.

Ceea ce in cele din urma a reusit sa le deschida sufletul nu am fost noi, ci voi. Atunci cand ati completat un formular online a fost un act de bunatate si incredere pura din partea voastra. Cand l-ati raspuns la telefon cu  entuziasm, le-ati oferit incurajare si sprijin. Ceea ce ramane pentru voi de facut este … sa continuati sa faceti ce ati facut pana acum. Imbratisati-i. Aratati-le ca va pasa si ca le apreciati eforturile. Cand va fac fericiti, spuneti-le acest lucru. Daca e ceva ce nu va place, spuneti-le si asta … impartasiti-le gandurile si sentimentele cu aceeasi grija incurajatoare ca si  atunci cand sunteti fericiti si multumiti.

Va rugam sa fiti responsabili si corecti in relatia voastra cu aceste familii. Creerea si mentinerea unei noi relatii sanatoase si speram ca de lunga durata, va necesita un efort constient si atent din partea tuturor. Daca, in orice moment, gasiti dificil sa continuati sa faceti acest efort, va rugam sa ne contactati, astfel incat sa incercam sa va ajutam.

In inimile si mintile noastre (Andreea si Ronen – organizatorii Cutiei Taranului) voi si familiile de tarani faceti o diferenta. Cutia Taranului este mult mai mult decat a cultiva si a consuma alimente. Credem ca bunavointa si credinta voastra unul fata de  celalalt demonsteaza ca Romania este deja un loc mai bun decat multi oameni cred, si fac aceasta tara sa fie un loc si mai puternic, rezisten si sanatos in care putem trai. Suntem uimiti si inspirati de voi. Va multumim!

Va dorim o mancare delicioasa si o transformare plina de inspiratie 🙂

 

Lasă un răspuns