Pamant de tarani

Scriu aceste randuri din sufrageria parintilor mei in Israel, dupa ce am vazut-o pe Andreea intr-un reportaj live pe TransilvaniaLive, vorbind despre Cutia Taranului.

De cand am lansat Cutia Taranului  am fost invaluiti de valuri de bunatate. Toate cele 60 de cutii oferite de Ildi&Levente au gasit un camin cu familiile din Cluj Napoca; prieteni dragi au scris despre proiect din perspectiva lor personala si unica si ne-au ajutat sa raspandim vestea (multumim Sam, Nora si Gina); s-a scris in presa locala si s-a vorbit despre noi pe un postul TV local; am fost contactati de oameni din intreaga Romanie, intreband daca sunt cutii disponibile si in orasele lor; am fost contactati de alti tarani si incetul cu incetul ii ajutam sa pregateasca cutii suplimentare (speram ca pentru Cluj Napoca vom anunta in urmatoarele zile inca 40 de cutii, de la alte doua familii vecine; Ildi si Levente au descoperit un grup de clienti o noua familie plina de caldura printre vecinii lor clujeni; am descoperit ca oamenii din aceasta tara, tara care sunt privita de sus de cei dinafara (sau cu rusine de cei de aici), sunt capabili sa demonstreze calitati ca incredere, credinta si sprijin care ne-au atins inima si ne-au emotionat pana la lacrimi …. si am putea continua astfel mult timp .

Oricum, exista un anumit feedback care a aparut de cateva ori si ne-a surprins si cred ca merita sa fie adresat. Sunt oameni pentru care cuvantul „taran” are o conotatie negativa … pentru ei „taran” este un cuvant jicnitor iar oamenii numiti „tarani” sunt aceeaia care duc o viata simpla, primitiva si saraca, fara prea multa inteligenta. Ca rezultat, cand vorbim despre „taranii care va aduc produse proaspete direct la tine acasa”, acesti oameni ne percep ca si cum am trata acesti oameni cu un aer superior … ca si cum noi, strainii care ne jucam de-a  „casuta mica in preeria romaneasca” , ne folosim de saracia taranilor.

Cuvantul „taran” nu inseamna „om simplu, primitiv care traieste o viata ponosita intr-o casa si mai ponosita, cultivandu-si propria mancare”. Cuvantul vine de la țărână=pamant, deci inseamna omul pamantului. De abia asteptam sa ne castigam numele de „om al pamantului” si nu avem decat respect si veneratie pentru oamenii care sunt „ai pamantului”.

Romania este efectiv pamantul taranilor. Nu este o opinie si nici o descriere romantica …. este o realitate. Practic jumatate din populatia Romaniei  sunt tarani. Nu este pamantul oraselor senzationale (este un pamant unde orasele sunt niste creaturi functionale ale unei necesitati ce se bazeaza si este intretinuta de tarani). Nu este un pamant al industriilor (cu toate ca odata Romania a fost cea mai mare in productia de canepa si a produsele textile din canepa).  Romania este un pamant de tarani. Atat de mult incat am impresia ca atunci cand fortele industriale au maturat planeta in secolul trecut, ceva din esenta calitatii a Romaniei (natura sa? ) a rezistat. Chiar si acum cand este sub atacul neincetat al puterilor financare straine, in felul lui, acest pamant rezista schimbarii (cu toate ca nu credem ca v-a reusi sa mai reziste prea mult).

Poate ca datorita acestui fapt, din multe puncte de vedere, Romania este o tara „inapoiata” –  in care parcarea din targurile de la tara este plina cu carute si cai si nu de masini? Poate ca datorita acestui fapt, masinile Dacia care sunt ridiculizate de cei din vest, dar sunt perfecte pentru pamantul de tarani – masini simple, ieftine, de durata (nu ne vine sa credem cand vedem destul de multe Dacii de prin anii 80 inca circuland pe soselele Romaniei) si foarte usor de reparat pentru mecanicii de la tara (calitati care aproape ca s-au pierdut atunci cand Dacia a devenit prea ambitioasa si a dorit sa intre si in pietele europene). Poate din cauza aceasta populatia Romaniei este in declin – ca si cum ar prefera sa dispara decat sa isi tradeze propria natura?

Dupa interviul Andreei, a aparut stirea despre cei 40 000 de euro finantati de EU, bani care intentioneaza cica sa sprijine agricultura locala. Am fost amuzat (si usor ofensat) cand ei au folosit imagini luate pentru Cutia Taranului (la noi si la Ildi si Levente acasa) pentru a ilustra punctul lor de vedere. In acea stire doua persoane au fost interviate, doi reprezentanti care lucreaza in agentiile guvernamentale care au sarcina cu distributia fondurilor europene pentru fermieri si tarani. Amandoi purtau costum si cravata si aratau, pentru mine, ca niste extraterestri pe pamantul taranilor. Atunci, in ei,  am putut simti lipsa lor de interes si atitudinea plina de superioritate pentru „taranii saraci si simpli care ar trebui sa fie recunoscatori pentru fondurile europene care vin sa ii salveze”.

Si pe urma …. 🙂 a mai fost inca un interviu in engleza cu doi invitati din Marea Britanie. Acestia laudau Transilvania si mancarea de aici, si au vorbit despre food-turism si tot felul de alte lucruri – sunt indragostiti de acest loc si doresc sa ofere sprijinul lor si sa il promoveze. A fost un interviu foarte pozitiv. Una dintre ultimile intrebari adresate celor doi a fost ceva de genul ” care ar fi recomandarile dvs pentru noi?” . Raspundul a fost simplu si direct „sprijiniti producatorii locali”. Sunt perfect de acord 🙂

De asemenea sunt fericit si mandru ca am putut sa ne stabilim viata la tara si sa creem Cutia Taranului fara fonduri europene sau alte fonduri publice (pe care le-am luat in calcul la inceputul drumului nostru). Ma puteti crede nebun, dar nu ar fi minunat daca Cutia Taranului ar putea face legatura intre tarani si cumparatorii oraseni  din intreaga Romanie? Daca ar putea sa recreeze o coexistenta traditionala si sustenabila intre sat si oras? Daca ar putea reaminti romanilor de abundenta naturala care poate fi atat de accesibila pentru ei? Daca ar putea crea senzatia de siguranta personala (atat pentru tarani cat si pentru cumparatorii oraseni) in aceste timpuri instabile si neclare? Nu ar fi super-minunat-senzational daca in loc ca banii sa fie varsati in bancile straine lacome, Romania ar putea gravita cu blandete, spre o economie naturala care ar ajuta-o sa treaca peste greselile ei din trecut si sa isi pastreze toate resursele naturale?

Nota din partea Andreei

Imi amintesc cu dor de strabunicii mei tarani. La ei mi-am petrecut vacantele de vara, de la ei am invatat atat de multe lucruri. Si imi amintesc de strabunica mea – o femeie mica, batrana dar puternica si inteleapta, taranca adevarata, care ma numea „oraseanca de portelan”. Atunci, pentru ea, era o mandrie sa fii taranca si  eu ca oraseanca, eram privita cu compatimire. „Pai ma’ fata, daca eu te ating te sparg. Vin’ aici la bunica sa te inzdraveneasca ea, ca te omoara maica betonul ala din oras”. Cand auzea ca sunt bolnava, ridica din umeri si spunea tare ” pai la ce te poti astepta de la orasenii aia”. Oare cand s-au schimbat asa de tare lucrurile ca de la mandria de a fi taran, s-a ajuns la rusine. Cand am reusit noi sa „invatam” ca viata la oras e cea care merita traita? Cand am uitat ca radacinile noastre sunt in acesti tarani ca bunicuta mea? Si cum de am ajuns sa ne fie rusine de parintii si de bunicii nostri tarani?

Pentru mine a fost o mandrie sa fiu acceptata ca membra intr-o organizatie de tarani. Cu toate ca inca nu simt ca mi-am castigat acest nume.  Pentru noi a fi „tarani” este un stil de viata, o legatura speciala cu acest stil de viata.