Bogdan si Cristina Mirzea de la Oinacu

Buna ziua.

Noi suntem Bogdan (31 ani), Cristina sotia mea si Beniamin pustiul nostru de 3 ani , locuim in Oinacu o localitate langa Giurgiu. Dorim sa va impartasim putin din povestea noastra ca sa ne cunoastem.

Acum 6 ani, dupa ce ne-am casatorit, din dorinta noastra de a „ne lua lumea in cap” de unii singuri, am plecat din localitate la oras pentru a locui intr-o garsoniera inchiriata. Am lasat in urma, la tara, un teren de aproximativ 5000 m2, pe care urma sa il vindem ulterior. Insa asa de tare ne-au strans peretii incat dupa un an ne-am intors inapoi in localitate si am renuntat la ideea de a mai locui in oras vreodata si de a vinde terenul. Asa ca ne-am intors, am construit o mini-casuta pe terenul nostru si ne-am stabilit aici.

De atunci cultivam terenul cu legume, am construit 2 solarii, am mai gresit, am invatat, am trecut peste. Am vandut produsele noastre la poarta si uneori la piata. De vanzarea la piata am fost intotdeauna dezamagiti. Cumparatorii aleg inca produsele cele mai aratoase si mai mari in detrimentul celor crescute natural, care sunt sanatoase si gustoase. Datorita faptului ca ramaneam cu marfa nevanduta din aceasta cauza, aveam 2 variante: fie ne apucam sa cultivam intensiv ca sa facem fata concurentei produselor de import si ale celor care produceau deja intensiv, fie schimbam modul de distributie dar nu stiam cum. Cand am descoperit „Cutia taranului” am stiut ca este ceea ce cautam si ca vom gasi clienti care sa aprecieze produsele noastre gustoase si sanatoase.

Alaturi de noi a fost o familie de buni prieteni (Gigi, Rodica si pustiul lor Darius) care ne ajutau la treburi si lasam pustiul nostru cu ei cand plecam la serviciu amandoi. Din iarna insa echipa noastra a pierdut un membru, pe Rodica. A plecat fara sa isi poata lua ramas bun, la 30 de ani, rapusa de o boala ce a evoluat rapid si necrutator, ajutata de un sistem sanitar nefunctional si de incompetenta unor medici.

Am constientizat atunci cel mai profund importanta sanatatii si rolul alimentatiei si a stilului de viata asupra acesteia. Am hotarat sa facem tot ce putem pentru a avea alimente proaspete, naturale, cat mai diversificate. Am inceput sa cultivam legume si plante care pana atunci nu le-am dat prea mare importanta dar care sunt foarte importante pentru sanatate (gulii, brocoli, varza de bruxeles,sfecla rosie, diverse salate). Am inceput sa studiem problema alimentatiei si legatura cu bolile cel mai raspandite de azi. Am ramas surprinsi sa aflam cat de strans sunt legate.

O mare parte din bolile si problemele de sanatate ar putea fi evitate printr-o alimentatie sanatoasa, vegetariana de preferat, folosind cat mai multe alimente in starea lor naturala. De aceea in cutia noastra isi vor face loc salate si alte vegetale care pot fi consumate crude sub forma de salate.

Din cauza evenimentelor din iarna am renuntat la serviciu pentru a putea sa ma ocup de gradina si de pustiul nostru. In prezent, lucram impreuna cu Gigi, avem o multime de vegetale sanatoase si gustoase si vrem sa va oferim si voua din ele. Vrem sa va impartasim si voua ce am aflat despre alimentatie si sanatate si impreuna sa avem o sanatate mai buna si o viata mai frumoasa.

Zile bune!

Bogdan si Cristina