Buna ziua

Suntem familia Haidu formata din Levente (38 ani), Ildiko (33 ani) si fiica noastra Renata in varsta de 13 ani. Locuim in satul Chesau, comuna Mociu, la aproximativ 40 km de orasul Cluj Napoca, intr-o zona retrasa, departe de trafic si poluare.

Ne-am mutat in actuala casa in anul 2000 si am continuat sa ne ocupam cu drag de ceea ce Levente a facut inca de la varsta de 19 ani – cu gradinaritul. Pentru noi, gradinaritul este in primul rand un stil de viata. Am cautat sa traim intr-un mod cat se poate de sanatos si natural si sa ne crestem fiica cu mancare buna si respect fata de natura si pamant. Si cu toate ca pe perioada anului scolar, in timpul saptamanii, Renata este la bunica langa Gherla ca sa mearga la scoala, in vacante si la sfarsit de saptamana este cu noi si o simtim alaturi in tot ceea ce facem. De fapt, inca de la varsta de 2 ani, Renata a fost impreuna cu noi pe camp si la piata cand ne vindeam produsele, fiind bineinteles cea care atragea cei mai multi cumparatori la masa noastra.

Produsele pe care le vindem sunt o parte din produsele pe care noi le consumam. Sunt produse cultivate, crescute si pregatite cu mult drag si bucurie, si tot timpul incercam sa gasim cai de a folosi cat mai putine chimicale.

Pe langa zarzavaturile si legumele pe care le cultivam, va vom putea oferi cu drag si alte produse din curtea noastra, cum ar fi : oua de la gaini fericite, crescute libere in gradina si hranite doar cu mancare naturala, carne de curcani crescuti si ei la fel ca gainile noastre (pentru sarbatorile de iarna), ulei de floarea soarelui presat la rece cu miros si gust adevarat de floarea soarelui (daca nu stiti despre ce este vorba, va trebui sa gustati ca sa intelegeti ce dorim sa spunem), paine de casa si zacusca.

Va invitam sa ne vizitati, sa ne cunoastem, sa vedeti unde si cum cultivam si crestem toate produsele pe care vi le oferim si bineinteles sa gustati din legume culese direct din gradina noastra.

Va multumim pentru ca ne sunteti alaturi.